Raiul neştiut din Munţii Apuseni. Cum să ajungi pe platoul aproape secret, cu o privelişte spectaculoasă

România este plină de locuri absolut superbe, care îți taie respirația atunci când le privești. Delta plină de canale și păsări felurite, plajele sălbatice unde poți ajunge doar cu barca, lacuri adânci cu apă cristalină, munți superbi, presărați cu zăpadă pe creste, brazi seculari, cascade uimitoare. Astăzi, vă vom prezenta un loc superb, din munții Apuseni, loc de care nu știe aproape nimeni.

Iată cum se descrie pe un blog de călătorie un loc minunat, care pare desprins din povești.

”Pe platoul montan Mărișel Fântânele, în pădurea de brazi, acolo unde am instalat tabăra SPS, cea de-a patra, am fost în rai. Am știut asta încă dinainte de a mă așeza pe stratul de mușchi verde, gros de vreo 10 – 15 centimetri, deasupra unei stânci îndeajuns de mare cât să încapă cortul acolo, între bradul din stânga și marginea stâncii din dreapta, acolo de unde, în orice parte ai privi, verdele pădurii, de fapt energia asta verde, lumina asta incredibilă a energiei ăsteia, te ia pe sus și-ți năpădește simțurile. ”E raiul pe pământ!”, am exclamat, șoptit. Apoi am lăsat frumosul să mă învăluie.

Am ieșit din Călățele și am  oprit la marginea drumului, acolo unde, nu foarte departe, un posibil loc  de cort ne făcea cu ochiul. Ba chiar am oprit mașina și era cât pe ce să scoatem rucsacurile din portbagaj și să o luăm într-acolo. Apoi ne-am uitat unul la altul și am spus aproape deodată: ”Hai, totuși, să urcăm pe platoul ăla de care am vorbit acasă”. Platou unde am ajuns destul de repede. Destul de repede pentru că, atunci când gonești motorizat, poți parcurge repede câțiva kilometri, dar când mergi încet, privind tot timpul în jur, la frumosul de afară, repedele ăsta nu e chiar atât de repede”.

Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de...

Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de...

”O liniște ireală, pe care am ascultat-o aproape toată noaptea.”

”Am găsit un loc, la vreo 50 de metri de la drumul forestier, în pădure, și am zis: ”ăsta e locul”, apoi am descărcat bagajele, am instalat cortul deasupra stratului gros de mușchi (cu ceva tunete, nu foarte aproape, deasupra, un preambul pentru a doua zi) și, înainte să luăm rucsacul mic, de tură, și să plecăm în recunoaștere, am dat cu ochii de punctele mici, albastru închis – afine. Normal, ne-am așezat lângă tufă și am început să ne înfruptăm. Cam la vreo 500 de metri, când, după ce am coborât o pantă abruptă, de unde priveliștea se deschidea în față superb, am găsit încă o tufă cu afine, apoi încă una, încă una… și, după ceva timp, degetele, buzele și dinții au devenit, la fel ca afinele, albastru închis.

Pădurea, noaptea, mai ales pe munte, departe de civilizația umană (chiar dacă și aici, pe platoul Mărișel Fântânele există câteva case din lemn, iar vacile pasc liniștite cât e ziua de lungă), vietățile pădurii își fac simțită prezența odată cu căderea întunericului. Însă, în noaptea asta a fost o liniște deplină, nu tu sunete de pași, ori zgomote produse de vânt, niciun țânțar ori muscă, ba chiar nu a căzut nici măcar o crenguță din brazii din pădure.

Nimic care să producă alt sunet decât cel al întorsului de pe o parte pe alta, semn că somnul se lasă așteptat. O liniște ireală, pe care am ascultat-o aproape toată noaptea. Doar o dată am auzit, preț de vreo două minute, un gândăcel care tot încerca să se cațere pe prelata cortului, fără succes însă. Atât. În rest, liniște și pace, ca și cum timpul, cu tot bagajul lui, s-ar fi oprit, atunci și acolo. Și lumina lunii pline de deasupra.”, notează salajulpursisimplu.ro.

 Sursa foto: Salajulpursisimplu.ro.